Odata cu temperaturile crescute de primavara incepem sa ne canalizam atentia si asupra balconului, iar o planta ce isi merita locul aici este trandafirul.
In acest articol vom discuta despre trandafirul miniaturizat, care asa cum ii spune si numele, este o varianta mai mica a trandafirilor obisnuiti, cu aceleasi calitati si acelasi aspect delicat, dispunand de toate culorile fratilor sai mai mari, diferenta venind din dimensiunea frunzelor si cea a florilor.
Fiind mai mici sunt automat mai usor de crescut intr-un ghiveci si implicit in balconul nostru sau, de ce nu, in gradina. Varietatile mari tind sa ocupe foarte mult spatiu, fiind extrem de greu de tinut in ghivece datorita radacinilor lor ce tind sa sape adanc in pamant, mai mult decat un recipient le poate permite. Totodata planta poate deveni foarte grea in partea de sus, riscand sa se darame cu usurinta in rafale de vant.
Sunt plante iubitoare de soare de aceea si desi sunt vanduti si ca plante de apartament, adevarul este ca ne va fi foarte greu sa le furnizam atat cele 6 pana la 8 ore de soare zilnic cat si tempera sau umiditatea de care au nevoie.
Cat timp le satisfaci aceste conditii trec totusi in categoria plantelor usor de intretinut, iar cu toaletari regulate si fertilizanti pentru restabilirea nutrientilor din sol, trandafirul te va rasplati cu flori din abundenta pe tot parcursul verii si al toamnei.
Un avantaj al cresterii lor in ghivece este si faptul ca peste iarna pot fi adusi la interior cu fata la o fereastra luminoasa sau acoperiti pentru a-i feri de intemperii mult mai usor decat pe cei de la exterior.
Udare
Fiind o planta iubitoare de soare, trandafirul are si nevoie de apa pe masura. Frecventa udarii depinde mult de pozitia ghiveciului, orele de soare pe care le primeste si temperatura ambientala. In lunile calduroase de vara se poate ajunge la udari zilnice sau chiar de mai multe ori pe zi, depinzand de marimea ghiveciului si materialul din care este acesta facut.
Cu atata apa adaugata in recipient, este important ca solul sa fie unul cu un bun drenaj si apa sa nu se acumuleze in farfuria sau masca ghiveciului.
Un alt lucru important este sa udati planta la baza ghiveciului, evitand apa peste frunze, pentru a nu permite daunatorilor sa se inmulteasca in acel mediu umed.
Daca trandafirul nu primeste suficienta apa, frunzele sale nu vor mai fi lucioase, capatand un aspect vestejit si ajungand reptat la uscare.
In cazul in care acesta primeste prea multa apa sau aceasta nu se dreneaza suficient de bine din recipient, radacinile plantei vor putrezi ducand la ingalbenirea frunzelor (mai ales a celor de la baza) si eventual la pierderea intregii plante.
Sol
Solul pentru trandafiri trebuie sa fie unul bogat in nutrienti insa in acelasi timp cu un drenaj foarte bun. Sunt de evitat substraturile argiloase iar in cazul in care trebuie sa folosim un sol ce are tendinta de a retine apa, ii putem adauga o mana de nisip grunjos sau perlit.
Pentru varietatea de trandafir miniatura schimbarea ghiveciului nu este ceva ce trebuie facut des, o schimbare de recipient o data la doi ani cu unul putin mai mare fiind suficienta.
Fertilizare
Pentru ca balanta intre un sol bogat in nutrienti si unul cu drenaj rapid este greu de obtinut, ingrasamantul poate umple golul lasat de solurile mai nisipoase. Folosit lunar in lunile de primavara si vara poate ajuta planta sa se mentina sanatoasa, bogata in frunze si sa infloreasca des.
Lumina
Trandafirii miniatura, ca de altfel toate speciile de trandafiri, au nevoie de mult soare. Undeva la 6 pana la 8 ore pe zi in care sa fie sub razele directe ale soarelui si trandafirul va avea mute flori si va arata vibrant.
Prea putina lumina si planta va capata segmente mari, inestetice, pe care frunzele vor fi rare, iar florile pot sa fie putine sau sa lipseasca cu desavarsire.
Temperatura si umiditate
Cel mai bine se descurca in temperaturi temperate, undeva la 20 de grade celsius fiind temperatura ideala. Au probleme cand sunt expusi la temperaturi negative, recomandandu-se mai ales pentru aceasta specie la ghiveci sa fie adusa in casa.
Probleme si daunatori
Ca si trandafirii obisnuiti, cei miniatura sufera cel mai adesea de infestari fungice. Un pas pe care il poti face penru a preveni astfel de probleme este sa te asiguri ca planta nu este inghesuita si aerul circula liber pe langa aceasta.
Inmultire
Cea mai usoara metoda pentru propagare este ca prin butasi. Pentru aceasta se alege o crenguta ce pare sanatoasa si a carei floare tocmai s-a ofilit si care are cel putin patru frunze sanatoase.
Se indeparteaza floarea ofilita si se taie butasul dasupra unui set de frunze sau a unui nod, transferandu-se apoi intr-un ghiveci propriu, infigandu-l la aproximativ 5 centimetri adancime.In doua pana la sase saptamani, butasul ar trebui sa aiba radacini si noi frunze.
Varietati
Sunt sute de varietati de trandafiri in miniatura insa categoriile cele mai populare sunt:
- Trandafirii in miniatura cataratori care daca nu sunt toaletati isi pierd din calitatea lor de “miniatura” si se pot catara pana la 2 metri pe un suport, perete sau gard.
- Trandafiri in miniatura curgatori ce arata deosebit de frumos in ghivece atarnate.