Indiferent cum alegem sa ii spunem, lavanda sau levantica (pe numele ei stiintific Lavandula), ne va duce intotdeauna cu gandul la parfumul puternic si florile sale mov-albastrui.
Levantica este o planta perena originara din zona Marii Mediterana preferand climatele calde, fiind si iubitoare de soare direct. Planta are o forma compacta cu frunze verzi-argintii din care cresc tulpini verticale pline de flori mov-albastrui.
Beneficiile lavandei sunt multe, florile putand fi cultivate si uscate, in acest fel se pot folosi pe viitor fie in scopuri culinare, fie in saculeti pentru a elibera parfum treptat, sau chiar proaspete in salate sau prajituri. Levantica este intalnita si intr-o gama foarte mare de produse cosmetice.
Sunt folosite adesea si pentru valoarea lor estetica, buchete verzi sau uscate tinute in vaze in casa pentru un strop de culoare.
Pentru ca vom vorbi aici de crestera plantei in scopuri decorative, ne vom axa pe doua moduri de a face asta, fie in gradina fie la ghiveci.
Cresterea in gradina este cea mai buna varianta, levantica avand un sistem de radacini foarte bine dezvoltat ce ocupa un volum mare. Un alt aspect ce inclina balanta spre cresterea in gradina este nevoia de soare direct, putand gasi mult mai usor un loc cu soare direct pe tot parcursul zilei.
Acestea fiind spuse putem totusi sa crestem acesta planta si la ghiveci.
In primul rand vom avea nevoie de un spatiu la exterior, pe un balcon sau chiar in gradina care sa ofere plantei cel mai de pret lucru: soarele direct pentru mai multe ore de-a lungul zilei.
In al doilea rand vom avea nevoie de un ghiveci de cel putin 40 de centimetri in diametru, fie din plastic, fie din material ceramic. Cele din materal plastic au avantajul unei greutati reduse, insa cele din material ceramic neglazurat asigura un drenaj si o evaporare mult mai buna a apei in exces.
Planta beneficiaza de pe urma toaletarilor periodice, fie ca alegem sa recoltam tulpinile cu flori pentru decor, fie ca realizam taieri ce pastreaza aspectul placut al tufei. Ambele variante de toaletare a lavandei vor incuraja noi cresteri.
Udare
Levantica poate avea de suferit mult de pe urma udarii excesive, fiind o planta cu toleranta foarte mare la seceta, mai ales cand ajunge la maturitate.
Pentru plantele noi se recomanda udari mai frecvente, insa solul de la suprafata trebuie sa se usuce intre acestea.
Daca planta a trecut de primul an atunci se va putea baza pe apa din precipitatii chiar si pe timp de vara cand acestea sunt rare. Prea multa apa si un drenaj insuficient al vasului si/sau al substratului vor duce la putrezirea radacinilor si pierderea plantei.
Sol
Solul preferat este unul sarac in materie organica, care se dreneaza foarte usor. Planta va avea de suferit in soluri argiloase ce retin umiditatea in jurul radacinii. Un sol neptrivit duce la pierderea plantei intr-un timp scurt.
Cu cat solul va fi mai sarac in materie organica cu atat uleiurile volatile ce dau parfumul levanticii vor fi mai concentrate si mai intense.
In cazul in care se alege cresterea la ghiveci se poate folosi un substrat comun pentru plante la care sa se adauge nisip grunjos sau perlit in cantitati consistente.
Substratul trebuie sa fie alcalin pentru ca orice valoare a pH-ului sub 6.5 va fi daunator plantei.
Fertilizare
Levantica se decurca mai bine fara ingrasamant adaugat, reusind sa isi ia toti nutrientii necesari din sol oricat de sarac ar fi acesta. Adaugarea unui fertilizant poate afecta planta ingreunand dezvoltarea de uleiuri parfumate si apartitia florilor.
Lumina
Cum aminteam si mai sus, plasarea intr-o zona ce primeste razele directe ale soarelui pe tot parcursul zilei este o cerinta obligatorie. Zonele ce au umbra partiala afecteaza dezvoltarea si productia de flori.
Temperatura si umiditate
Levantica este o planta rezistenta si va tolera o gama mare de temperaturi trecand cu brio de arsita verii si rezistand la inghetul iernii. Cu gandul la perioada rece putem alege un loc de plantare in apropierea unui zid care sa ii ofere protectie fata de vant si care sa reflecte lumina si caldura inmagazinata in zilele cu soare.
Mulcirea poate fi si ea de ajutor pentru lunile de iarna.
Umiditatea poate fi o problema mai mare ca inghetul. In cazul in care plantele sunt prea apropiate umiditatea poate creste la un nivel la care sa afecteze levantica asa ca spatierea trebuie sa ia in calcul o buna circulatie a aerului in jurul tulpinilor.
Daunatori
O serie de daunatori comuni cum sunt afidele, musculitele sau acarienii pot afecta levantica, insa fiind o planta foarte rezistenta acestia nu vor crea probleme prea mari si pot fi indepartati prin pulverizari cu apa sau folosind sprayuri cu insecticide.
Probleme comune
Cele mai mari probleme apar in general din cauza umiditatii crescute si se caracterizeaza prin infestari fungice care in cazurile grave duc la putrezirea tulpinii sau a radacinilor.
Inmultire
Desi o optiune, inmultirea prin seminte este de obicei o metoda greoaie si evitata. Metoda mai simpla si cu rata mai mare de succes este aceea de propagare prin butati. Aceasta poate fi facuta cu butasi verzi ce sunt cresteri disponibile in primavara sau prin butasi lemnosi ce apar in toamna.
Indiferent de tipul butasului, procedeul este acelasi. Vom alege o tulpina de aproximativ 10 centimetri cu aspect sanatos si fara defecte pe care o vom taia de sub un nod de crestere al frunzelor.
Vom indeparta frunzele din primii 5 centimetri de la baza si vom razui epiderma de pe una din partile tulpinii.
Butasul astfel rezultat este inserat intr-un ghiveci pregatit cu un sol pentru rasaduri. Vom pune deasupra o folie sau o punga transparenta de plastic pentru a pastra o umiditate mare.
Ghiveciul se plaseaza intr-un loc calduros si luminos, insa fara lumina directa. Se va tine astfel de la doua la patru saptamani in cazul butasilor verzi si putin mai mult in cazul celor lemnosi pana apar radacinile.
Dupa aparitia radacinilor folia poate fi indepartata si planta mutata intr-un loc cu soare.
Varietati
Cu o mare istorie in spate cand vine vorba de cultivare, in special pentru proprietatile medicinale si culinare, avem o gama de varietati de unde ne putem alege preferatele. Mai jos am enumerat trei dintre cele mai importante varietati:
- Lavandula angustifolia sau Levantica englezeasca, ce se caracterizeaza printr-o toleranta mai mare la un climat rece fiind folosita in gradinile englezesti in scopuri culinare si decorative, avand flori de un mov-albastru puternic.
- Lavandula dentata sau Levantica frantuzeasca cu flori mici si pozitionate mai compact are un parfum mai slab ca cel al levanticii englezesti dar compenseaza prin aroma frunzelor ce aminteste de puternicul parfum al rozmarinului.
- Lavandula stoechas sau Levantica spaniola se deosebeste prin forma inflorescentei ce seamana cu un ananas si bracteele colorate ce ies din acestea ca doua urechi. Ca si in cazul levanticii frantuzesti, frunzele sunt cele ce inmagazineaza majoritatea uleiurilor frumos mirositoare.