Paturile inaltate de gradina sunt folosite din ce in ce mai mult in ultimii ani deoarece ofera o serie de avantaje fata de gradinaritul clasic. Paturile sunt platforme inaltate peste nivelul solului din gradina si pot avea margini de sustinere.
Cultivarea pe un pat inaltat nu este ceva nou, aceasta metoda fiind folosita in agricultura de multi ani prin inaltarea startului de pamant al randurilor cultivate. Recent insa s-a trecut la cultivarea intensiva in paturi inaltate la cel putin 30 de centimetri si marginite de diverse materiale.
Cea mai simple modalitate de a crea un pat de gradina inaltat este prin incercuirea cu paie pentru a-i construi marginile. Aceasta metoda este rapida si ieftina insa prezinta si multe probleme cum ar fi putrezirea paielor de langa sol, alaturi de faptul ca permit trecerea apei si pierderea solului in timp.
Metodele mai eficiente merg pe constructii de lemn, ciment, caramida sau metal cum ar fi tabla galvanizata.
Paturile din lemn sunt usor de construit, iar daca suprafata ce ia contact cu solul este protejata acestea pot rezista ani de zile. Acestea mai au si avantajul de a inmagazina caldura, lucru important primavara cand temperaturile sunt mai scazute.
Paturile din ciment sau caramida necesita un timp mai mare de contructie si o expertiza in manevrarea acestor materiale insa rezultatul poate fi atat placut la nivel estetic cat si rezistent in timp.
Paturile delimitate demetal sau tabla galvanizata sunt si ele solutii foarte rezistente in timp si chiar daca sunt mai greu de realizat pe cont propriu, ele pot fi achizitionate ca atare necesitand doar asambalarea, deci o expertiza mai mica si o varianta mai degraba rapida.
Avantaje
De la accesibilitate la controlul solului si productivitate vom prezenta principalele avantaje in a construi si a planta in paturile de gradina inaltate comparativ cu gardinaritul clasic.
Probabil cel mai mare avantaj pe care il ofera un pat ridicat de gradina il reprezinta controlul solului. In special in gradinile cu soluri mai dificile precum cele argiloase sau nisipoase, un pat de gradina poate fi umplut cu un substrat ideal pentru cultura pe care ne-o dorim.
De asemenea se pot folosi substraturi bogate in nutrienti cum este compostul pentru cultivarea legumelor si se pot face lucrari de ameliorare toamna adaugand ingrasamant organic.
Un alt avantaj il reprezinta incalzirea mai rapida a solului, lucru important in primele luni ale anului cand rasadurile au nevoie de mai multa caldura pentru o dezvoltare mai rapida. Aceasta incalzire duce la prelungirea sezonului si la mai multe sanse pentru cultivarea unor plante ce au nevoie de un sezon cald mai lung precum ardeii sau cartofii dulci.
Un drenaj bun este foarte important si mai usor de obtinut intr-un pat ridicat de gradina. Solurile argiloase tind sa retina apa ori la suprafata ori in primii centimetri (chiar pana la 2m) si pot cauza astfel putrezirea radacinilor sau favorizarea unor daunatori si a unor boli.
Spatiul la randul sau este un factor pozitiv. Paturile sunt ideale pentru gradinile mici, oferind spatii cu soluri bogate in nutrienti in care se pot cultiva mai multe plante pe aceeasi suprafata intr-o gradina clasica.
Un alt avantaj il reprezinta eroziunea mult mai scazuta a solului. Avand de obicei marginile ridicate cu cativa centimetri peste nivelul de sol, vantul puternic sau alte intemperii nu pot purta subtratul bogat in nutrienti aflat la suprafata.
Inaltarea solului si implicit a plantelor cultivate contribuie si la reducerea problemelor cauzate de daunatori sau probleme legate de raspandirea buruienilor chiar si fara ajutorul mulcirii.
Sunt foarte apreciate de personele cu mobilitate mai redusa cum este adesea cazul persoanelor mai in varsta sau cu dizabilitati, ce pot avea diferite impedimente in practicarea gradinaritului clasic de la nivelul solului.
Materialele variate din care se pot realiza paturile inaltate inseamna ca sunt sanse mari sa avem la indemana macar un tip pe care il putem folosi, lasand imaginatia sa duca la capat proiectul.
Dezavantaje
Un pat ridicat de gradina prezinta si cateva dezavantaje pentru care trebuie sa ne pregatim pentru ca exista totusi solutii.
Principalul impediment este ca in general necesita mai multa apa fata de cultivarea in gradina insa si acest lucru poate fi ameliorat folosind tehnici precum irigatia prin picurare.
Alt dezavanataj este reprezentat de costurile pentru cele achizitionate de-a gata, iar in cazul celor construite de la zero vorbim despre timpul de lucru, gasirea materialelor si expertiza de care este nevoie.
Nu in ultimul rand, umplerea initiala a unui pat va necesita o cantitate considerabila de substrat de buna calitate, iar in cazul in care nu avem propriul compost disponibil (si rareori se intampla sa ai un volum asa mare), achizitionarea acestuia este si ea costisitoare.
Planificarea
Totul va incepe de la ce anume vrem sa cultivam in aceste paturi, astfel orientarea si pozitionarea lor in gradina sunt foarte importante. Daca alegem sa cultivam legume atunci patul sau paturile trebuie pozitionate in soare direct sau semi-umbra, in functie de specii.
Dimensiuna este si ea un factor definitoriu pentru ca trebuie sa incadram patul in gradina lasand loc si de poteci, de preferat pe toate laturile sale, pentru o accesibilitate buna.
Adancimea trebuie luata in considerate cand alegem plantele pe care sa le cultivam, majoritatea legumelor avand nevoie de o adancime a substratului de cel putin de 30 de centimetri. Cultivarea anumitor flori sau a plantelor de mici dimensiuni, cum sunt capsunile, va putea fi facuta si in paturi mai putin adanci.
Spatiul de acces trebuie gandit in asa fel incat sa asigure accesibilitate atat pentru persoane dar si pentru eventualele echipamente.
Tipuri
La randul lor paturile de gradina inaltate pot fi de mai multe tipuri. Cele mai intalnite sunt cele construite direct pe sol si marginite de materialele enumerate mai sus.
Exista insa si paturi inaltate de dimensiuni mai mici construite pe platforme ce seamana cu mesele. Acestea au avantajul de a fi la nivelul mainilor, facandu-le usor accesibile si asigurand sub pat spatiu de depozitare pentru unelte.
Mai sunt si paturi ce sunt construite pe suprafete dure cum ar fi ciment sau pavaj, acestea avand dezavantajul unui dranaj mult mai scazut asa ca se preteaza doar anumitor plante, de cele mai multe ori decorative.
Alte lucruri de luat in seama
Desi mult mai putin predispuse la infestari cu daunatori, ca si in cazul cultivarii clasice se recomanda rotirea culturilor de la an la an.
Aceasta rotire are rolul de a preveni acumularea anumitor tipuri de daunatori ce prefera o anumita plata, fie ei sub forma insectelor, ciupercilor, bacteriilor sau virusilor. Totodata rotirea previne si saracirea solului de anumite elemente preferate de o specie aparte.
De obicei paturile ridicate sunt planificate si realizate pe timp de iarna cand sunt mult mai putine lururi care sa te tina ocupat in gradina. In felul acesta la inceputul sezonului de plantare patul va fi pregatit.
Cum aminteam si mai sus, umplerea intregului spatiu poate fi costisitoare in cazul paturilor de mari deminsiuni sau in cazul in care ne dorim anumite materiale mai scumpe. Gradinarii apeleaza in acest caz la umplerea cu alte materiale in adancime, folosind adesea bucati de lemn netratat, fragmente de ceramica fara smalt sau chiar pietre, acoperindu-le cu un strat consistent de compost.