Cum mutam planta intr-o “casa” noua?
Cat de mult timp ti-a luat sa alegi apartamentul sau casa in care locuiesti acum? Ce aspecte au fost prioritare pentru tine, care sunt avantajele si dezavantajele zonei, ce facilitati nu puteau sa lipseasca? Atunci cand cautam o noua casa, fie ca o cumparam sau o inchiriem, suntem atenti la nenumarate lucruri. Ne dorim, de fapt, acel sentiment de „acasa”, confort si siguranta.
De ce nu ar fi valabil si pentru colegele noastre de apartament – plantele? Nu doar noi avem nevoie de un „fresh start”, ci si acestea – iar transplantarea in ghivece este o procedura care trebuie efectuata cu grija si atentie, pentru a mentine sanatatea si aspectul plantei.
In ce moment putem muta plantele?
Cel mai bun semn care ne indica necesitatea de a muta planta intr-un ghiveci nou sunt radacinile acesteia. Daca ele ies prin gaurile ghiveciului, inseamna ca au crescut prea mult, iar planta are nevoie de mai mult spatiu. Se recomanda scoaterea plantei din ghiveci in momentul in care pamantul este uscat complet – planta va iesi cu tot cu pamant, si atunci se poate observa mult mai usor stadiul in care se afla radacinile, atat pentru replantare, cat si din punctul de vedere al sanatatii acestora.
Exista anumite specii de plante de apartament care pot fi mutate in ghivece noi pe tot parcursul anului, in timp ce altele doar primavara si vara. Ideal este, insa, sa le replantam in sezonul de crestere. Suculentele si cactusii, de exemplu, pot fi replantati doar in sezonul cald, tinand cont ca toamna si iarna intra in hibernare. Alte plante pot fi mutate si iarna, daca este nevoie. Este important, insa, sa evitam schimbarea ghiveciului in perioada de inflorire a plantei.
Cand stim ca este momentul sa mutam planta?
Replantarea este necesara in timpul cresterii plantei, si este o procedura care se repeta pana cand aceasta ajunge la maturitate. Un alt semn ca este momentul sa mutam planta sunt radacinile mari, care se strecoara prin gaurile de drenaj, dar si aspectul general al plantei, care poate da semne vizibile de slabire.
Ce trebuie sa avem in vedere?
Cand cautam un apartament nou, printre primele lucruri pe care le stim cu certitudine este numarul de camere. Este valabil si pentru plante – inainte de orice, trebuie sa alegem un ghiveci potrivit pentru dimensiunea ei. Ghivecele ar trebui sa fie suficient de mari pentru ca sistemul radicular al plantei sa se incadreze confortabil si sa aiba suficient spatiu pentru crestere. In acelasi timp, este important sa alegem un ghiveci cu gauri de drenaj, pentru a preveni acumularea excesiva de apa in radacini. In caz contrar, aceasta ar putea duce la putrezirea radacinilor sau chiar la moartea plantei.
Inainte de a muta planta in noua ei „casa”, trebuie sa ne asiguram ca avem la indemana toate materialele necesare:
• pamant de flori de inalta calitate – atentie, nu orice pamant este benefic pentru planta ta!
• unealta pentru a scoate planta din ghiveciul vechi
• un recipient cu apa pentru a uda pamantul, dupa ce plantele au fost mutate
Transplantarea incepe, de fapt, cu cateva zile inainte de mutarea efectiva a plantei. Asta, deoarece se recomanda ca solul sa fie umed in momentul mutarii. Asadar, udam planta cu cateva zile inainte de procedura, pentru a pregati pamantul.
Scoaterea plantei din vechiul ghiveci trebuie realizata cu grija, astfel incat sa nu afecteze radacinile. O procedura indeplinita gresit inseamna ruperea sau ranirea sistemului radicular. Daca planta pare sa fie „stransa” in ghiveciul vechi, este posibil sa fie nevoie sa „desfacem” putin sistemul radacinilor, pentru a incuraja cresterea ulterioara. Pentru a o scoate din pamant, punem mana pe partea de sus a ghiveciului si tinem tulpina plantei. Intoarcem vasul si indepartam incet si cu atentie planta. Daca planta nu iese cu usurinta, putem folosi un cutit pentru a cresta usor pamantul, de pe marginile ghiveciului.
Stratul de pamant din noul ghiveci trebuie sa fie suficient de gros pentru a acoperi baza plantei. Vom folosi o treime din pamantul vechi, pe care il scoatem incet si cu ajutorul mainilor. Plasam planta in centrul ghiveciului si adaugam pamant nou in jurul radacinilor, apasand usor pentru a impinge radacinile in sol. Se recomanda ca ghiveciul nou sa nu aiba un diametru mai mare de 3cm decat cel vechi.
Dupa ce planta este mutata, udam pamantul din nou si pastram ghiveciul departe de soarele direct timp de cateva zile. Este foarte posibil ca planta sa fie „stresata” de mutare, si poate avea nevoie de timp pentru a se adapta la noul ghiveci si la mediul sau.
Fireste, ulterior trebuie sa ne asiguram ca planta primeste cantitatea adecvata de apa si lumina dupa mutarea in noul ghiveci.
Trebuie sa tii cont de faptul ca plantele, dupa transvazare, sunt mult mai sensibile la lumina. Timp de o saptamana, evita sa le expui direct in soare. Nu le administra ingrasamant timp de 3-4 saptamani, dar radacinile au fost ranite in timpul procesului. Daca acestea sunt intacte, se recomanda totusi administrarea unui ingrasamant cu eliberare lenta, specific tipului de planta. Plantele se vor reface complet intr-o luna.
Iti recomandam sa nu utilizezi ghivece vechi, deoarece pe suprafata acestora pot ramane resturi de pamant, cu microorganisme care pot provoca boli plantelor. Daca alegi sa le utilizezi, este necesara dezinfectarea lor, cu ajutorul unui dezinfectant pe baza de clor, urmata de limpezire.